CUPRINS
1. Cadru juridic
2. Forme juridice
3. Descrierea kft
4. Actele necesare
5. Încetarea s.c.

6. Consultanta
7. Cheltuieli
8. Actele normative


 Pregătire
 întâlnire.
  (Formular)

Alege țara



Trimite email
bmkik@bmkik.hu

 

 

IX.

Legea nr. CXLIV din 1997

despre societățile comerciale

 


PARTEA 2:

Cap. VII

Desființarea societății comerciale prin succesor de drept (transformarea)

 

Titlul 1

Norme comune privind transformarea.

 

59 § (1) Dacă normele cuprinse în prezentul capitol nu dispun astfel, în cursul tranformării societății comerciale în altă societate comercială, trebuie să se aplice normele privind înființarea societăților comerciale.

(2) Se consideră transformare a societății comerciale fiziunea și divizarea acestora.

(3) Societatea comercială se poate transforma și în societate de utilitate publică (Cod civil cap. VI pct.7).

(4) Cu ocazia transformării, potrivit prevederilor prezentului capitol - în lipsa unor alte dispoziții legale - taxe și impozite diferite nu se pot percepe.

60 § (1) Nu se poate transforma în altă societate comercială, acea societate comercială care se află în curs de desființare sau lichidare.

(2) O societate comercială poate hotărî transformarea în altă societate comercială numai dacă membrii (acționarii) și-au îndeplinit integral obligațiile patrimoniale prevăzute în contractul de societate (act constitutiv, statut) .

(3) Societatea comercială pe acțiuni, prin transformare - exceptându-se fuziunea socierăților comerciale pe acțiuni - se poate înființa numai în circuit închis.

(4) Societatea comercială constituită prin transformare, nu poate funcționa ca presocietate. De aceea societatea comercială succesoare de drept nu-și poate începe activitatea, decât în ziua următoare înmatriculării acesteia. Până la înmatricularea societății comerciale succesoare de drept, societatea comercială își poate continua activitatea în forma în care a fost înmatriculată înaintea transformării. Pe actele societății comerciale și în convențiile încheiate, trebuie să se menționeze expres procedura de transformare.

(5) În cursul transformării, drepturile speciale recunoscute pentru unii membrii (acționari), trebuie să se transfere cu același conținut, în contractul de societate (act constitutiv, statut) al noii societăți comerciale în devenire, exceptându-se cazul în care membrul (acționarul) renunță expres în scris, la dreptul său.

61 § (1) Dacă societatea somercială, în baza datelor cuprinse în darea de seamă întocmită conform Legii contabilității, în doi ani consecutivi, nu are capital propriu de mărimea celui prevăzut de lege pentru forma de societate în care funcționează, iar membrii (acționarii) nu se îngrijesc ca în termen de trei luni de la aprobarea dării de seamă pentru cel de-al doilea an de activitate, să asigure capitalul propriu, conform prevederilor legale, organul suprem este obligat de a hotărî transformarea în altă formă de societate.

(2) În cursul transformării trebuie să se aleagă acea formă de societate, la care legea nu prevede suma minimă a capitalului social subscris, ori mărimea acestuia permite societății, ca prin transformare să îl poată realiza.

62 § (1) Organul suprem al societății comerciale hotărăște cu privire la transformare în două ocazii:

(2) Organul suprem, în primul rând constată, din rapoartele administratorilor și a comisiei de cenzori, dacă membrii (acționarii) acceptă propunerea de transformare, respectiv face aprecieri prealabile, despre numărul membrilor (acționari) ai societății comerciale succesoare de drept, după care hotărăște forma de societate în care să se transforme societatea comercială.

(3) Dacă organul suprem este de acord cu transformarea, administratorii pregătesc - pentru ziua hotărâtă de organul suprem - proiectul bugetului societății aflate în curs de transformare și proiectul inventarului valorilor patrimoniale, proiectul bugetului societății comerciale ce se va constitui după transformare și proiectul valorilor patrimoniale, proiectul contractului de societate (act constitutiv, statut) , precum și modul de despăgubire a membrilor (acționarilor) vechii societăți comerciale, care nu doresc să facă parte din noua societate. Sunt îndreptățiți de a încheia contractul de societate (act constitutiv, statut) al societății comerciale, succesoare de rept, membrii acestei din urmă societăți comerciale.

(4) Proiectul bugetului societății comerciale constituite în urma transformării poate să fie diferit de cel al societății comerciale aflate în transformare:

prin raportul patrimonial al noilor membrii, ce devin membrii de la data transformării;

cu aportul patrimonial ce s-a stabilit drept condiție a transformării, în sarcina membrilor existenți ai societății comerciale și pe care sunt obligați să o depună în completare;

cu partea socială ce i se cuvine membrului (acționarului) care nu dorește să fie membru a noii societăți comerciale.

63 § (1) Proiectul bugetului trebuie să se întocmească folosindu-se metodele și desfășurătorul prevăzut de Legea contabilității, pentru dările de seamă și bilanțurile anuale. Drept proiect de bilanț al societății comerciale aflate în transformare, se poate accepta și darea de seamă întocmită conform Legii contabilității, în cazul în care, data transformării societății comerciale, a precedat ziua celei de-a doua etape a luării hotărârii privind transformarea, cu mai puțin de 6 luni de zile.

(2) Societatea comercială în transformare, poate reevalua datele cuprinse în darea de seamă întocmită conform Legii contabilității și bilanțul anual.

(3) Normele privind întocmirea proiectelor de buget și a proiectelor inventarului valorilor patrimoniale cele cu privire la reevaluări, precum și proiectul privind capitalul propriu și capitalul social subscris al societății comerciale ce se constituie prin transformare, sunt cuprinse în Legea contabilității.

(4) Proiectele de buget și proiectele inventarului valorilor patrimoniale trebuie să se verifice de expert contabil, iar dacă societatea comercială are comisie de cenzori, și de către comisia de cenzori. Expertul contabil al societății comerciale nu are dreptul de a efectua aceste verificări. Pe termen de trei ani de la data înmatriculării societății comerciale constituire în urma transformării, nu se poate numi ca expert contabil al noii societăți acea persoană care a verificat proiectul de bilanț al societății aflate în transformare. Valoarea patrimoniului societății comerciale și valoarea capitalului propriu, nu se poate stabili la valoare mai mare decât cea constatată de expertul contabil.

64 § (1) Cu privire la proiectele prevăzute de art. 62(3), după întocmirea acestora, va hotărî organul suprem. De la întocmirea proiectului - privind valoarea patrimoniului până la data luării hotărârii - cu excepția cazului prevăzut de art. 63(1), nu poate trece mai mult timp decât trei luni.

(2) Despre hotărârea privind transformarea societății comerciale trebuie să se comunice organismelor de protecție a drepturilor angajaților.

(3) Pe baza datelor înscrise în proiectul de bilanț și a dărilor de seamă prezentate de administratori, trebuie să se stabilească valoarea părții sociale ce i se cuvine fiecărui membru (acționar) al societății comerciale constituite prin transformare, de asemenea valoarea din patrimoniu ce i se cuvine fiecărui membru (asociat) care nu dorește să rămână în societatea comercială succesoare de drept, precum și modul de predare a acestuia. Despăgubirea se efectuează luându-se în considerare proporția dintre capitalul propriu prevăzut în proiect și capitalul social subscris, preum și între capitalul propriu și valoarea principală înscrisă în bilanț.

(4) Dacă capitalul propriu al societății comerciale constituite în urma transformării, pe baza datelor din proiect - după rezervarea sumelor ce se cuvin membrilor (asociaților) care nu doresc să participe în această calitate în societatea comercială succesoare de drept - este mai mic decât valoarea minimă prevăzută de lege, trebuie să se constate că transformarea este neavenită, exceptând cazul în care membrii (acționarii) societății succesoare de drept, în vederea realizării transformării, pun la dispoziția societății diferența, până la data înaintării cererii de înmatriculare.

(5) Valoarea din patrimnoi ce li se cuvine celor ce nu doresc să rămână ca membrii (acționari) în societatea comercială succesoare de drept, trebuie să se achite în termen de 30 de zile de la înmatricularea societății comerciale constituite după transformare, cu excepția cazului în care, prin convenția încheiată cu cei în cauză s-a stipulat un termen mai lung.

65 § (1) Hotărârea luată de societatea comercială, pentru transformare conform art. 64(1), trebuie să se comunice în termen de 8 zile la Monitorul Oficial al formelor pentru publicare, iar publicarea se va efectua în două numele succesive.

(2) Publicarea trebuie să conțină:

Denumirea, sediul și numărul de înmatriculare al societății comerciale aflate în transformare;

Forma, denumirea și sediul societății comerciale constituite după transformare;

Data încheierii contractului de societate (act constitutiv, statut);

Cele mai importante date ale proiectelor de bilanț al societății comerciale aflate în trnasformare și a societății comerciale în devenire, astfel în special valoarea capitalului propriu și al capitalului subscris, iar în cadrul acestora proporția aportului în bani și în natură;

Obiectul de activitate al societății comerciale în devenire;

Numele și domiciliul administratorilor societății comerciale constituite după trasformare;

Somația pentru creditori (art.66);

66 § (1) Transformarea nu decade din drepturi pentru solicitarea pretențiilor împotriva societății comerciale aflate în transformare.

(2) Acei creditori ale căror pretenții față de societatea comercială aflată în transformare se încadrează în termenul de prescripție și care s-au creat înainte de adoptarea primei hotărâri cu privire la transformarea societății societății comerciale pot cere asigurări până la nivelul pretențiilor de la societatea comercială aflată în curs de transformare, în termen de decădere de 30 de zile de la publicarea celei de a doua hotărâri cu privire la transformarea societății comerciale.

(3) Dacă răspunderea membrului (acționarului) pentru datoriile societății comerciale aflate în transformare, în timpul funcționării societății comerciale au fost limitate, cele suprinse în alin (2) se vor aplica numai dacă valoarea capitalului subscris al societății comerciale constituite după transformare este mai mică decât cel avut înainte de transformare.

67 § (1) Societatea comercială constituită prin transformare este succerosul de drept al societății comerciale transformate. Succesorul de drept preia drepturile și obligațiile asumate prin contractul colectiv de muncă încheiat cu angajații societății comerciale.

(2) Dacă societatea comercială are în curs de rezolvare eliberarea unei aprobări de la organe publice, societatea comercială are obligația de a comunica hotărârea de transformare deîndată, organului competent de a elibera aprobarea. Dreptul de a utiliza aprobarea îi revine societății comerciale succesoare de drept, cu excepția cazului în care aceasta nu îndeplinește condițiile cerute pentru eliberarea aprobării.

Titlul 2

Regulile ce se aplică unor forme de societăți.

68 § (1) Dacă societatea comercială hotărăște transformarea sa în societate comercială cu răspundere limitată, societate comercială de utilitate publică sau în societate comercială pe acțiuni, în cursul stabilirii capitalului social al societății comerciale sau al societății comerciale de utilitate publică, ca succesori de drept, nu trebuie să se aplice normele ce reglementează proporția între aportul în bani și în natură.

(2) În cazurile prevăzute de alin. (1) în proiectul inventarului valorilor patrimoniale ale societății comerciale succesoare de drept, trebuie să se desemneze acele bunuri patrimoniale, care vor constitui capitalul subscris al societății comerciale succesoare de drept, pe baza proporției valorii capitalului propriu față de valoarea principală din bilanț.

(3) În cazul transformării în societate comercială pe acțiuni, în afara celor enumerate prin art. 65 (2) publicația despre transformare trebuie să cuprindă tipul acțiunilor, clasa și domiciliul membrilor comisiei de cenzori, iar în cazul transformării în societate comercială de utilitate publică, însăși activitatea de utilitate publică.

69 § (1) Dacă societatea comercială pe acțiuni se transformă în altă formă de societate comercială sau în societate comercială de utilitate publică, cu ocazia hotărârii luate conform art. 64(3), va trebui să se hotărască și cu privire la transformarea acțiunilor la purtător în acțiuni nominative. Acțiunile își pierd valabilitatea odată cu înmatricularea societății comerciale constituite prin transformare, iar pentru aplicarea normelor de drept privind valabilitatea, responsabilitatea este în sarcina administratorilor, care trebuie să-și îndeplinească atribuțiile în acest sens în termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii instanței.

Regulile prevăzute de art. 263 se vor aplica corespunzător.

(2) În cursul transformării societății comerciale cu răspundere limitată în societate comercială pe acțiuni, în locul întocmirii proiectului contractului de societate, este suficientă modificarea celui existent.

70 § (1) Dacă societatea comercială se transformă în societate comercială în comandită pe acțiuni, în publicația prevăzută de art. 65 (2) trebuie să se comunice și valoarea aportului de capital al membrilor.

71 § (1) În cazul transformării societății comerciale în comandită simplă în societate comercială în comandită pe acțiuni sau a societății comerciale în comandită pe acțiuni sau a societății comerciale în comandită pe acțiuni în societate comercială în comandită simplă, în loc de întocmirea proiectului contractului de societate, este suficient să se modifice în mod corespunzător, contractul existent.

(2) Nu se consideră a fi transformare, modificarea formei societății prevăzute de art. 104.

Titlul 3

Unificarea societăților comerciale.

72 § (1) În cazul fuziunii societăților comerciale, normele privind transformarea societăților comerciale și cele ce reglementează forma societăților comerciale constituite în urma transformării trebuie să se aplice cu diferențele prevăzute de art. 73 - 75. Unificarea societăților comerciale se poate realiza prin absorbție sau fuziune.

(2) Despre treburile societăților comerciale supuse unificării, administratorii acestora au obligația de a da toate lămuririle legate de transformare, membrilor (acționarilor) societății comerciale aflate în curs de unificare, după luarea hotărârii de unificare.

(3) Pe baza hotărârii de unificare a societăților comerciale, în cursul verificării proiectului de bilanț, poate efectua verificarea bilanțului tuturor societăților comerciale supuse unificării, același expert contabil.

(4) Dacă, dintre societățile comerciale supuse unificării, unele drepturi (ex. dreptul emiterii de acțiuni) sunt numai în posesia unora din societăți comerciale, în această privință antecesor poate fi considerat numai acela care a posedat acest drept.

(5) În cursul unificării trebuie să se aplice și normele privind comportamentul economic necinstit, concurența neloială și cele privind monopolul, respectiv verificarea acestora.

73 § (1) În caz de absorbție, societatea comercială care se absoarbe încetează de a exista iar patrimoniul acesteia trece în patrimoniul societății comerciale care îl preia, forma societății comerciale rămânând neschimbată.

(2) În caz de absorbție, valoarea nominală a părții patrimoniale ce i se cuvine societății comerciale absorbite, în cursul stabilirii capitalului subscris al societății comerciale succesoare de drept, nu se poate lua în considerare.

(3) În caz de absorbție, este interzisă majorarea capitalului societății comerciale succesoare de drept cu valoarea capitalului propriu al societății comerciale care se desființează prin absorbție și au valoarea nominală a acțiunilor.

(4) În caz de absorbție este interzisă majorarea capitalului societății comerciale cu răspundere limitată și societății comerciale pe acțiuni primitoare, cu valoarea aportului fondatorilor societății comerciale absorbite, respectiv cu valoarea nominală a acțiunilor, care sunt în proprietatea societății comerciale primitoare.

Valoarea părții din patrimoniu, conform alin. (2) - (4), precum și valoarea aportului fondatorilor și a acțiunilor, în proiectul bilanțului societății comerciale constituite după absorbție, nu se pot cuprinde.

74 § (1) În caz de fuziune, societățile comerciale care fuzionează se desființează, iar patrimoniul lor va trece în proprietatea societății comerciale constituite prin transformare, ca succesor de drept. Prin fuziune, numai societățile comerciale de aceeași formă juridică pot să aleagă, pentru societatea comercială care va succeda de drept, o altă formă de societate. Altfel, societatea comercială succesoare de drept va putea să aibe numai forma de societate a unei dintre societățile comerciale care au fuzionat.

(2) În caz de fuziune, valoarea capitalului propriu al fiecărei societăți comerciale, valoarea nominală a acțiunilor, precum și valoarea părții ce se cuvine fiecăruia, la determinarea capitalului social al societății comerciale constituite ca succesor de drept, nu se poate lua în considerare. În aceste cazuri se va proceda conform prevederilor art. 73(5).

75 § (1) Administratorii societăților comerciale ce vor fuziona - dacă fiecare dintre organele supreme ale acestora au fost de acord cu fuzionarea - vor întocmi proiectul contractului de fuzionare, prin care trebuie să se stipuleze:

denumirea societăților comerciale care vor fuziona, sediul și numărul de înmatriculare, precum și forma, sediul și denumirea societății comerciale care se va constitui;

modul de fuzionare, ziua încheierii contractului de societate (act constitutiv, statut), pentru societatea comercială succesoare de drept;

în caz de fuziune, modificările necesare, ce trebuie efectuate în contractul de societate a societății comerciale primitoare;

în caz de fuziune, proiectul contractului de societate (act constitutiv, statut) pentru noua societate comercială;

(2) În comunicatul privind unificarea societăților comerciale, pe lângă cele cuprinse în art. 65(2) trebuie să se menționeze și modul unificării.

Titlul 4

Norme speciale cu privire la unificarea societăților comerciale pe acțiuni

76 § (1) Prin unificare se poate constitui o societate comercială pe acțiuni cu activitate publică, numai dacă societatea comercială primitoare este o societate comercială pe acțiuni cu activitate publică, sau dacă societatea comercială care fuzionează funcționează cu activități publice.

(2) În cazul unificării societății comerciale pe acțiuni, în contractul de unificare, pe lângă cele cuprinse în art. 75(1), trebuie să se stabilească următoarele:

proporția de schimb a acțiunilor societăților comerciale supuse fuziunii;

normele precise ale transferării acțiunilor societății comerciale primitoare;

acel termen, de la care acțiunile dau dreptul la participarea la împărțirea rezultatelor impozate;

acele drepturi pe care societatea comercială succesoare de drept le asigură acționarilor ce posedă drepturi speciale (astfel cele recunoscute fondatorilor, dreptul de preemțiune, în legătură cu drepturile salariale, sau acțiunile purtătoare de dobânzi), ori posesorilor altor titluri de valoare, precum și propunerea măsurilor care trebuiesc luate pentru respectarea acestora.

(3) Administratorii societăților comerciale ce urmează să se unifice, odată cu întocmirea proiectului contractului de societate, vor întocmi și o dare de seamă în scris, prin care vor motiva necesitatea unificării din punct de vedere economic și juridic, precum și raportul de schimb al acțiunilor. Dacă au existat greutăți în apreciere, și acestea trebuie să se menționeze. Despre actele ce pot fi cunoscute de acționari, la cererea acționarului se pot face copii, sau copii-extras, pe cheltuiala societății comerciale.

(4) Expertul contabil, care a întocmit proiectul bilanțului, trebuie să declare metodele prin care societatea comercială a stabilit raportul de schimb prevăzut de alin (2) pct.a, aceste metode, fiecare în parte, ce rezultate a dat și dacă, după părerea sa proprie, raportul de schimb este corespunzător. Dacă aprecierea s-a lovit de greutăți și acestea trebuiesc mențioate.

(5) Expertul contabil sau alt expert independent de societățile care urmează să se unifice, care procedează potrivit celor cuprinse în alin. (4), în darea de seamă întocmit, pe baza mandatului dat de societățile comerciale în cauză, trebuie să declare în contractul de societate și în raportul scris al administratorilor societății. Darea de seamă trebuie să cuprindă și punctul de vedere al expertului, cu privire la problemă, dacă unificarea va pune în pericol sau nu, dezdăunarea creditorilor care pot emite pretenții față de societățile comerciale.

(6) În cazul titlurilor de valoare transformabile, societățile comerciale pe acțiuni, ce se constituie în urma unificării, trebuie să asigure cel puțin acele drepturi deținătorilor titlurilor de valoare, care sunt cel puțin egale cu cele pe care le-au deținut în societatea comercială ce urma să se unifice, exceptându-se cazul în care fiecare deținător de titluri de valoare, în parte, este de acord cu modificarea dreptului său. Proprietarul, poate solicita de la societatea comercială constituită ca succesor de drept, răscumpărarea titlului de valoare emis de societatea comercială care se unifică. Prevederile acestui capitol nu trebuie să se aplice la cazurile în care, o dată cu emisiunea titlurilor de valoare, s-a stabilit în prealabil situația deținătorilor în caz de unificare.

77 § (1) Societățile comerciale supuse unificării, cu treizeci de zile înaintea adunării generale care va hotărî despre aprobarea contractului de unificare, au obțigația de a comunica instanței competente conform sediului societății ce se va crea după unificare, proiectul contractului de unificare, darea de seamă scrisă a administratorilor societăților comerciale care sunt supuse unificării, precum și raportul expertului contabil sau al expertului independent, conținând punctul lor de vedere cu privire la proiectul contractului de unificare și darea de seamă a administratorilor.

(2) Cu treizeci de zile înaintea cele de-a doua adunări generale, care va hotărî cu privire la unificare, toți acționarii societăților comerciale pe acțiuni supuse unificării, să cunoască pe lângă actele pregătite în vederea unificării și conținutul dărilor de seamă ale bilanțurilor întocmite de fiecare societate comerciale care urmează să se unifice, conform Legii contabilității, pe trei ani în urmă.

(3) Dacă există mai multe tipuri de acțiuni sau clase de acțiuni, în cursul luă5rii hotărârii de unificare, cele prevăzute de art. 238 se vor aplica corespunzător.

(4) Creditorii societății comerciale supuse transformării - cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 66(2) - pot solicita asigurări, dacă dovedesc că unificarea periclitează baza realizării pretențiilor lor, presupunându-se că societățile comerciale supuse transformării, în prealabil nu le-au acordat asigurări.

(5) Nu se pot aplica dispozițiile cuprinse în 76(2)-(5) și alin(2)-(3) în acele cazuri în care absorbția sau fuziunea are loc între două societăți comerciale pe acțiuni, dintre care o societate comercială pe acțiuni a funcționat ca societate comercială cu acționar unic al celeilalte societăți comerciale pe acțiuni.

Titlul 5

Divizarea societăților comerciale

78 § (1) În cursul divizării societăților comerciale, normele comune privitoare la transformare și cele ce privesc formele societăților comerciale, ce se constituie în urma transformării, trebuiesc aprobate, cu diferențele prevăzute de art. 78 - 79. Divizarea se poate realiza prin separare.

(2) Organul suprem poate hotărî divizarea societăților comerciale, prin separarea în mai multe societăți comerciale pe acțiuni, cu activitate publică, nu se poate constitui prin divizare.

(3) În caz de divizare societatea comercială inițială se desființează, iar patrimoniul va trece în proprietatea societății comerciale constituite prin transformare, ca succesori de drept.

(4) În caz de separare, acea societate comercială din care se face separare, după modificarea contractului de societate (act constitutiv, statut) va funcționa în continuare în aceeași formă de societate, iar cu participarea membrilor (acționarilor) care s-au separat, au ieșit din societate și cu o parte din patrimoniul societății, se constituie o nouă societate comercială.

79 § (1) Organul suprem al societății comerciale, pe lângă cele prevăzute de art. 62(2), trebuie să constate, care dintre membrii (acționarii) societății la care societatea comercială dorește să aparțină în continuare, dintre societățile comerciale succesoare de drept.

(2) Administratorii societăților comerciale vor elabora proiectul contractului de divizare (separare), prin care trebuie să se stabileascp:

forma societății comerciale ce urmează a se diviza, denumirea, sediul acesteia și numărul de înmatriculare, precum și denumirea și sediul societății comerciale ce se va constitui;

modul de divizare și ziua încheierii contractului de societate (act constitutiv, statut) al societăților noi;

propunerea de divizare a patrimoniului, respectiv împărțirea patrimoniului social între membrii (acționarii) societății comerciale care urmează a se diviza și principiile acesteia și legat de aceasta, propuneri privind împărțirea drepturilor și obligațiilor societății comerciale care urmează se de diviza;

în caz de separare, modificările ce trebuiesc aduse contractului de societate (act constitutiv, statut) al societății comerciale supuse transformării, și proiectul contractului de societate (act constitutiv, statut) al societății comerciale ce se constituie prin separare;

în caz de divizare, proiectele contractului de societate (act constitutiv, statut)ale societăților comerciale care se vor crea prin divizare;

(3) Succesorii de drept ai societății comerciale supuse divizării, inclusiv societății comerciale din care se efectuează separarea, răspund pentru obligațiile societății din care s-au constituit prin dizolvare, în proporția împărțirii patrimoniului.

(4) Dacă prin contractul de divizare nu s-au stabilit măsuri cu privire la un bun patrimonial, bunul sau c/val acestuia se va împărți între societățile comerciale succesoare de drept, proporțional cu împărțirea patrimoniului. Dacă o obligație devine cunoscută, numai după încheierea contractului, răspunderea societăților comerciale succesoare de drept este universală. eSte universală răspunderea succesorilor de drept și atunci când, prin contractul de divizare s-a hotărât cu privire la obligație, dar societatea comercială care a fost obligată prin contract la îndeplinirea obligației, nu și-a realizat obligația.

(5) În comunicatul ce privește publicarea divizării, pe lângă cele cuprinse în art. 65(2) trebuie să se menționeze:

modul de divizare;

cele mai importante reglementări privind drepturile și obligațiile societății comerciale supuse divizării, în special proporția împărțirii;

somarea creditorilor.

(6) În cursul divizării societăților comerciale pe acțiuni în mai multe societăți comerciale pe acțiuni, trebuie să se aplice corespunzător cele cuprinse în Titlul 4.

Titlul 6

Atribuții după înmatricularea societății comerciale

80 § (1) O dată cu înmatricularea societăților comerciale succesoare de drept - cu excepția separării, societatea comercială inițială, respectiv în cazul absorbției, societatea comercială care a preluat - societatea comercială inițială trebuie să se radieze din Registrul comerțului.

(2) În termen de 90 zile de la înmatricularea societății comerciale constituite prin transformarea, atât pentru societatea comercială inițială, cât și pentru societatea comercială succesoare de drept, se va întocmi bilanț și inventar patrimonial definitiv, cu data înmatriculării societății comerciale. Diferența pozitivă între acest bilanț definitiv și proiectul de bilanț se va înregistra ca plus de patrimoniu față de capitalul subscris, iar în caz de rezultat negativ, dacă nu se poate acoperi din patrimoniul mai mare decât capitalul subscris, se va proceda la micșorarea capitalului. Regulile privind bilanțul și inventarul definitiv, sunt cuprinse în Legea contabilității.

(3) Dacă instanța respinge cererea de înmatriculare, sau dacă încheierea definitivă prin care s-a dispus înmatricularea se va desființa, societatea comercială care dorea să se transforme va funcționa în continuare în forma inițială.

 

PARTEA A DOUA

Regulile ce se aplică unor societăți comerciale

 

Cap. VIII

Societatea în comandită simplă

 

81 § (1) Societatea în comandită simplă (în acest capitol în continuare societatea) se constituie prin contractul de societate, prin care membrii societății se obligă, ca pe lângă răspunderea lor solidară și nelimitată, să realizeze activitate economică comună, iar pentru realizarea acestuia, să pună la dispoziția societății, contribuția lor patrimonială.

(2) Denumirea de societate comercială în comandită simplă, prin prescurtarea k.k.t. trebuie să se menționeze în denumirea societății.

Constituirea societății.

82 § (1) Prin contractul de societate - pe lângă cele menționate în art.11, după caz - trebuie să se menționeze modul de colaborare asumat de fiecare membru în parte, conținutul acestuia și regulile funcționării adunării generale.

83 § (1) Nici un membru nu este obligat să majoreze contribuția sa patrimonială, față de suma stabilită prin contractul de societate sau la completarea acestuia, în caz de pierderi.

(2) Membrul nu poate cere restituirea contribuției sale patrimoniale sau c/val acesteia, pe durata existenței raporturilor juridice cu societatea.

84 § (1) Membrii societății pot participa personal la activitatea societății.

(2) Pentru participarea personală la activitate se cuvine retribuire.

85 § (1) La sfârșitul anului societatea întocmește bilanț, conform prevederilor Legii contabilității. Despre aprobarea bilanțului și despre folosirea rezultatelor impozate, va hotărî adunarea generală.

(2) dacă prin contractul de societate nu s-a dispus altfel, profitul și pierderea se împarte între membrii în proporția contribuției patrimoniale a fiecăruia. Este nulă acea convenție prin care oricare dintre membrii este exclus de la profit sau pierderi.

Conducerea societății, reprezentare.

86 § (1) Dacă prin contractul de societate cu s-a prevăzut altfel, fiecare membru este îndreptățit la conducerea societății - fără limitele prevăzute de art 22(3) și art. 24(1)

(2) Prin contractul de societate, membrii pot mandata unu sau mai mulți membrii de a conduce societatea, în acest caz ceilalți membrii nu au dreptul de a conduce societatea.

(3) Membrul persoană juridică conduce societatea prin administratorul său persoană fizică.

(4) Incompatibilitățile prevăzute de lege pentru administratori, trebuie să se aplice și cu privire la membrul societății cu mandat de conducere, precum și cu privire la reprezentantul membrului persoană juridică.

87 § (1) Membrii îndreptățiți de a conduce societatea pot acționa de sine stătători. Membrul cu drept de conducere poate protesta împotriva acțiunii planificate de alt membru cu drept de conducere. În asemenea cazuri - nu se va putea acționa - în afara măsurilor ce nu pot suferi amânare - până când adunarea generală nu va hotărî.

(2) Prin contractul de societate se poate dispune ca mai mulți membrii cu drept de conducere (pot lua măsuri) pot acționa numai împreună. În caz de neînțelegere oricare este îndreptățit de a solicita hotărârea adunării generale în cauza dată. Măsurile ce nu suferă amânare, se pot lua de membrii îndreptățiți la conducere și de sine stătător. Despre luarea unor astfel de măsuri, ceilalți membrii cu drept de conducere trebuie să fie anunțați deîndată.

88 § Reprezentarea societății este înscrierea membrilor cu drept de conducere, iar angajarea societății se efectuează potrivit celor înscrise în contractul de societate.

Organul suprem al societății.

89 § (1) Organul suprem al societății în comandită simplă este adunarea generală a membrilor, fiecare membru participând personal la activitatea acestuia. Prin contractul de societate se poate prevede ca pe lângă societate - ca organ suprem să funcționeze - adunarea membrilor. În acest caz, contractul de societate trebuie să conțină regulile convocării și modalitatea de lucru a adunării.

(2) Adunarea membrilor hotărăște în toate problemele - ce nu sunt în competența conducerii societății - care sunt date prin lege sau prin contractul de societate în competența organului suprem, precum și dacă problema în cauză nu face parte din cele curente ale societății.

(3) Pentru luarea hotărârilor fiecare membru are drept de vot în aceeași măsură. Contractul de societate poate dispune altfel, dar fiecare membru trebuie să aibe dreptul la cel puțin un vot.

(4) Adunarea membrilor hotărăște cu majoritate simplă, în funcție de numărul total de voturi exprimabile, exceptându-se acele probleme, pentru care legea sau contractul de societate prevede majoritate de ¾ sau unanimitate.

(5) Pentru modificarea contractului social este necesar votul unanim al tuturor membrilor, de asemenea în problemeșe ce nu fac parte din obiectul de activitate obișnuit al societății.

(6) Modificarea contractului de societate, trebuie să se semneze de fiecare membru.

Relațiile juridice externe ale societății.

90 § (1) Pentru obligațiile societății aceasta răspunde în special cu patrimoniul său. În cazul în care patrimoniul societății nu acoperă obligațiile, membrii societății răspund cu patrimoniul lor propriu, nelimitat și solidar.

(2) Asupra patrimoniului societății și fără proces intentat membrilor, iar asupra proprietății fiecărui membru, numai prin hotărâre judecătorească definitivă se poate cere executare. Membrii - și fără atingerea obligației lor subsidiare - pot fi chemați în judecată împreună cu societatea.

(3) Răspunderea membrului intrat în societate este identic cu al celorlalți membrii și pentru obligațiile asumate de societate înaintea intrării sale. Convențiile ce prevăd altfel, nu sunt opozabile terților.

91 § Creditorul membrului nu poate urmări bunul predat de acesta în patrimoniul societății sau alt drept patrimonial, pentru despăgubire sau pentru asigurare. Pentru desdăunarea creditorului se poate folosi numai acea parte din patrimoniu, la care are dreptul membrul în cazul desființării societății sau a raporturilor sale juridice cu societatea. Dacă creditorul a cerut sechestru asigurator asupra acelei părți din patrimoniu, poate să exercite dreptul de demisie al acestuia, dar nu poate cere restituirea în natură a părții din patrimoniu ce îi revine membrului.

Relațiile juridice ale societății, desființarea societății.

92 § Raportul juridic cu societatea încetează:

dacă membrul nu și-a îndeplinit obligația de predare a contribuției patrimoniale prevăzute în contractul de societate, nici după somație;

cu acordul membrilor;

cu excluderea membrului;

prin demisie regulamentară;

prin demisie cu efecte imediate;

prin decesul membrului sau desființarea acestuia fără succesor de drept;

dacă menținerea acestuia lezează normele legale.

93 § În societatea înființată pe durată nedeterminată, oricare membru poate cere desființarea raportului său juridic cu societatea în trei luni (demisie reglementară). Excluderea acestui drept sau limitarea acestuia sunt nule de drept.

Dacă expirarea demisiei cade pe dată sepotrivită, ceilalți membrii pot prelungi termenul de demisie, cu încă cel mult trei luni.

94 § Oricare membru, poate să ceară în scris și motivat, cu termen imediat, încetarea raporturilor sale juridice cu societatea, dacă un alt membru încalcă grav prevederile contractului de societate, ori are un astfel de comportament ce face imposibilă colaborarea, ori pune în pericol îndeplinirea scopului societății.

95 § (1) Problemele membrului ale cărui raporturi juridice au încetat, trebuie să se rezolve potrivit stării de fapt de la data încetării raporturilor.

(2) Pretențiile membrului care a placate din societate - în lipsa unei convenții contrare încheiate între societate și membru - trebuie să se achite în bani, în termen de 3 luni, de la data încetării raporturilor juridice.

96 § Succesorul membrului decedat, pe baza înțelegerii cu membrii societății, poate intra în societate ca membru. În lipsa înțelegerii se vor aplica prevederile art.95 în mod corespunzător, pentru despăgubirea moștenitorului. Potrivit art.95 se va proceda și cu succesorul de drept al societății comerciale membru în societate, dacă succesorul hotărăște să nu mai facă parte din societate.

97 § (1) Membrul care pleacă din societate - pe termen de 5 ani de la încetarea raporturilor juridice cu societatea - răspunde față de terți în același mod cu ceilalți membrii ai societății, pentru acele obligații ale societății, care s-au creat înainte de întreruperea relațiilor sale cu societatea.

(2) Moștenitorul membrului decedat - dacă nu intră în societate - răspunde potrivit regulilor ce reglementează răspunderea moștenitorului, pentru acele obligații ale societății, care s-au creat înaintea decesului. Această dispoziție se aplică în mod corespunzător asupra membrului desființat fără succesor de drept.

98 § (1) Dacă prin încetarea relațiilor juridice cu societatea, numărul membrilor scade la unu, societatea încetează numai atunci, dacă în termenul de decădere de trei luni, nu se comunică instanței Registrului comerțului un nou membru.

(2) Dacă din cauza prevăzută la alin.(1), societatea se desființează, lichidatorul va fi numit de instanța de judecată:

99 § (1) Pentru desființarea fără succesor de drept și pentru hotărârea transformării societății este necesară hotărârea unanimă a tuturor membrilor.

100 § (1) În cazul desființării societății fără succesor de drept, procedura de lichidare se poate simplifica, dacă societatea în termen de 30 de zile de la data adoptării hotprârii privind începerea procedurii de lichidare își achită toate datoriile față de terți. În acest caz este suficient ca persoana lichidatorului să se comunice instanței o dată cu terminarea procedurii de lichidare, pentru a se dispune radierea din Registrul comerțului și publicitatea necesară.

(2) În cazul desființării societății fără succesor de drept, patrimoniul rămas în urma achitării obligațiilor - în lipsa prevederilor contrarii din contractul de societate - se va împărți membrilor, în proporția contribuției fiecăruia la patrimoniul societății.

 

Cap. IX

Societatea în comandită pe acțiuni

101 § (1) În cazul societății în comandită pe acțiuni (în prezentul capitol în continuare societatea) prin contractul de societate încheiat în vederea înființării societății, membrii societății își asumă responsabilitatea executării unor activități comerciale în comun, în așa fel încât, cel puțin un membru al societății (membru interior) răspunde nelimitat cu proprietatea sa, pentru obligațiile neacoperite prin patrimoniul societății, în solidar cu răspunderea celorlalți membrii interni, în timp ce, cel puțin un alt membru (membru exterior) este obligat prin contractul de societate numai la predarea contribuției patrimoniale stabilite prin contract, dar pentru obligațiile societății - cu excepția prevăzută prin această lege - nu răspunde.

(2) Forma de societate în comandită pe acțiuni, sau prescurtarea “bt) trebuie să se menționeze în firma societății.

(3) Asupra societății sunt aplicabile normele ce reglementează societățile în comandită simplă, dacă prin acest capitol nu se prevede altfel.

102 § (1) Membrul exterior - în afara cazului prevăzut de art. 103(1) - nu are dreptul de a reprezenta sau a conduce societatea. În activitatea adunării membrilor însă poate lua parte și membrul exterior.

103 § (1) Membrul exterior răspunde în același mod ca și membrul interior, dacă numele său figurează în denumirea societății.

(2) Dacă membrul exterior nu a prestat sau a prestat parțial contribuția sa patrimonială prevăzută în contractul de societate, răspunde cu patrimoniul propriu, până la valoarea contribuției patrimoniale datorate.

104 § (1) Dacă din societate ies toți membrii interiori, societatea se desființează, exceptându-se următoarele cazuri:

în termen de trei luni, de la ieșirea ultimului membru interior, se comunică instanței intrarea unui nou membru, respectiv;

membrii exteriori hotărăsc continuarea societății sub forma societății în comandită simplă și comunică instanței, în termenul prevăzut la pct.a, modificările cuvenite ale contractului de societate;

(2) Dacă din societate ies toți membrii exteriori, societatea se desființează, excepție făcând:

cazul în care, în termen de trei luni de la plecarea ultimului membru exterior se comunică instanței, intrarea unui nou membru exterior, respectiv

membrii interiori hotărăsc continuarea activității sub forma societății în comandită simplă și comunică instanței, în termenul prevăzut de la pct. a, modificările corespunzătoare ale contractului de societate.

(3) În cazul desființării societății potrivit alin.(1) - (2) , lichidatorul va fi numit de instanța de judecată, în astfel de cazuri putându-se numi ca lichidator și membrul exterior.

105 § În cazul prevăzut de art.104, dacă societatea își continuă activitatea ca societate în comandită simplă cu membrii interiori și exteriori, care nu doresc să rămână în noua societate, trebuie să facă decontările conform prevederilor art.95.

Cap. X

Intreprinderea comună

106 § (1) Intreprinderea comună (în acest capitol în continuare: intreprinderea) este o societate comercială înființată de membrii, care răspund pentru obligații în primul rând cu patrimoniul său. Dacă patrimoniul intreprinderii nu acoperă obligațiile, membrii răspund solidar pentru obligații - în proporția contribuției patrimoniale - ca giranți.

(2) Denumirea de intreprindere comună sau prescurtarea “K.v.), trebuie să se menționeze în denumirea intreprinderii.

Titlul 1

Înființarea intreprinderii

107 § (1) În contractul de societate - pe lângă cele prevăzute de art.11 - trebuie să se menționeze:

măsura dreptului de vot și modalitatea exercitării votului;

regulile împărțirii rezultatelor impozate și a suportării pierderilor;

condițiile predării părții de patrimoniu ce i se cuvine membrului care a ieșit din societate;

regulile împărțirii patrimoniului rămas în urma desființării societății;

(2) După necesități, se dispune prin contractul de societate:

despre alte obligații cu caracter patrimoniale ale membrilor (servicii adiacente), despre conținutul acestora și despre condiții, precum și despre penalitățile datorate în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a serviciilor adiacente;

despre stabilirea unei limite valorice, peste care, dreptul de a hotărî este în competența consiliului director;

108 § (1) Membrii intreprinderii au obligația de a achita aportul în bani, de a pune la dispoziție aportul în natură și a presta serviciile adiacente;

(2) Membrii societății se pot angaja, ca pe lângă contribuția patrimonială, să efectueze și alte prestări în folosul intreprinderii cu valoare patrimonială, respectiv servicii adiacente. Pentru aceasta membrul are dreptul la retribuire specială.

(3) Împărțirea profitului și a pierderii între membrii - dacă prin contractul de societate nu s-a dispus altfel - se face în funcție de aportul patrimonial al fiecăruia.

Titlul 2

Organizarea intreprinderii

109 § (1) Organul principal al intreprinderii este consiliul director. Membrul paote fi reprezentat prin mandatar. Nu poate fi mandatar directorul, membrul comisiei de cenzori și expertul contabil.

(2) Este în competența consiliului director:

constituirea regulamentului interior de funcționare și a ordinii de conducere și de control;

aprobarea proiectelor cu caracter economic;

aprobarea dării de seamă asupra bilanțului anual, conform Legii contabilității;

hotărârea cu privire la folosirea rezultatelor impozate;

luarea hotărârii prin care se stabilește rezolvarea problemelor de gospodărire ale membrilor;

hotărârea cu privire la desființarea fără succesor de drept sau a transformării;

primirea de noi membrii și aprobarea limitării răspunderii acestuia;

aprobarea transferării dreptului izvorât din calitatea de membru;

alegerea și rechemarea directorului, precum și exercitarea prerogativelor patronale în legătură cu acesta;

dacă la intreprindere există comisie de cenzori, desemnarea acestora, retragerea mandatului și stabilirea retribuției;

dacă la intreprindere există expert contabil, desemnarea acestuia, retragerea mandatului și stabilirea retribuției;

modificarea contractului de societate;

inițierea excluderii membrului;

hotărâre cu privire la încheierea unor contracte, a cărui valoare depășește limita valorică stabilită prin contractul de societate, precum și a contractelor pe care - în afara obiectului de activitate obișnuit - intreprinderea le încheie cu membrul său;

hotărâre în toate acele cauze pe care contractul de societate, ori legea le prevăd în competența consiliului director.

110 § (1) Consiliul director se întrunește ori de câte ori este necesar dar cel puțin o dată pe an.

(2) Întrunirile consiliului director sunt convocate de director, cu comunicarea ordinii de zi. Din grija directorului se efectuează organizarea ședinței, derularea acesteia, întocmirea procesului-verbal și distribuirea hotărârilor.

(3) Procesul-verbal va cuprinde locul și data desfășurării, prezența, quantumul dreptului de vot reprezentat, de asemenea cele mai importante evenimente din timpul ședinței, rapoarte și hotărâri, numărul voturilor și ale voturilor împotrivă, precum și numărul abținerilor și a celor ce nu au participat.

111 § (1) Consiliul director are capacitatea de a lua hotărâri, dacă la întrunirea sa sunt prezenți membrii care reprezintă cel puțin ¾ din numărul total de voturi.

(2) Dreptul de vot - dacă prin contractul de societate nu s-a dispus altfel - constituie dreptul membrilor în funcție de contribuția lor patrimonială.

112 § (1) Hotărârile consiliului director - dacă legea sau contractul de societate nu prevede altfel, se iau cu majoritatea simplă a voturilor membrilor prezenți.

(2) Este necesară majoritatea de cel puțin ¾ pentru a hotărî în cazurile prevăzute de art.109(2) lit.a, b, f, g, h, l, m.

(3) Proiectul de hotărâre propus a se adopta fără întrunire, trebuie să se comunice în scris membrilor consiliului director, cu stabilirea termenului de 15 zile, care își exprimă voturile în scris; Despre rezultatul votării, directorul va comunica în scris membrilor, în termen de 8 zile de la data primirii ultimului vot.

(4) Dacă oricare dintre membrii consiliului director solicită întrunirea, trebuie să se efectueze convocarea acesteia.

114 § (1) Conducerea și reprezentarea intreprinderii o efectuează directorul - în cadrul prevederilor contractului de societate și a hotărârilor consiliului director.

(2) Consiliul director poate condiționa exercitarea unor drepturi patronale - față de angajații cu funcții de conducere - de acordul său.

Titlul 3

Conexiunea; încetarea raportului juridic de membru.

115 § (1) Ținând seama de condițiile prevăzute în contractul de societate, un membru poate intra în societate (se poate conexa) și după înființarea acestuia.

(2) Asocierea ca membru în societate, este aprobată de consiliul director, dispunându-se cu privire la data primirii, obligațiile noului membru și măsura dreptului de vot.

116 § (1) Membrul nou asociat răspunde pentru obligațiile societății asumate chiar înainte de intrarea sa. Această răspundere o poate limita prin declarația dată consiliului director la data intrării. În cazul acceptării acesteia, va răpunde numai cu contribuția sa patrimonială pentru obligații.

117 § (1) Raportul juridic de membru încetează:

dacă membrul nu și-a îndeplinit contribuția patrimonială prevăzută în contractul de societate, nici după somație;

cu ieșirea membrului;

prin decesul membrului sau desființarea acestuia fără succesor de drept;

prin excluderea membrului;

dacă menținerea acestuia lezează normele legale;

(2) Membrul poate ieși din intreprindere la sfârșitul anului. Intenția de ieșire trebuie să se comunice consiliului director (conducerii) în prealabil, cu cel puțin trei luni înainte.

(3) Membrul care a ieșit din intreprindere - cu excepția cazului prevăzut de art. 119 (1) - pe termen de 5 ani de la data ieșirii, va răspunde ca girant, pentru obligațiile asumate de societate înaintea ieșirii sale.

118 § (1) Decontările cu membrul care a ieșit din societate, se vor efectua conform situației existente la data ieșirii. Consiliul director hotărăște când și în ce rate va preda intreprinderea partea din patrimoniu ce i se cuvine membrului.

(2) Data predării trebuie să se stabilească pe baza dării de seamă asupra bilanțului întocmit conform legii contabilității, în așa fel încât aceasta să nu pericliteze continuarea activități intreprinderii dar termenul de predare să nu fie mai mare de trei ani.

(3) Dacă predarea nu se face la data ieșirii din intreprindere, membrul are dreptul la dividendele ce se distribuie din rezultatele impozate, proporțional cu partea din contribuția patrimonială ce nu i s-a predat încă.

119 § (1) Cu acordul consiliului director membrul poate ieși din intreprindere și prin transmiterea drepturilor izvorâte din calitatea de membru, asupra altui membru. În astfel de cazuri noul membru răsăunde pentru obligațiile asumate de intreprindere înaintea ieșirii membrului său.

(2) Dacă membrul se desființează sau moare, decontările cu moștenitorii se efectuează potrivit prevederilor art. 118. Dacă însă succesorul legal sau moștenitorul dorește să continue activitatea membrului, cu acordul consiliului director, poate deveni membru al intreprinderii. În acest caz, cu privire la răspunderea noului membru, se vor aplica corespunzător prevederile alin. (1).

120 § În cazul desființării societății fără succesor de drept, patrimoniul rămas după achitarea datoriilor - dacă prin contractul de societate nu s-a prevăzut altfel - se va împărți între membrii în proporția contribuției patrimoniale a fiecăruia.


[ Camera de Comert Arad ] [ Camera de Comert Bekes ] [ AVERTIZARE ]